Se reintră în stare de urgență! Regiunea din Germania care impune 10 reguli începând de mâine
O regiune din Germania va intra începând cu ziua de mâine în stare de urgență, după ce numărul de persoane infectate cu noul coronavirus a crescut drastic în ultima perioadă.
Este vorba despre regiunea Bavaria, iar șeful landului a făcut anunțul pentru toți cetățenii. Există și un set de zece ”reguli” care trebuie să fie respectate de către cetățeni, pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Starea de urgență intră în vigoare începând cu ziua de mâine, miercuri, și va dura până în data de 4 ianuarie 2021.
Șeful landului, Markus Soder, a transmis un mesaj: „Știu că este greu. Dar cifrele sunt mai mari decât în primăvară, așa că trebuie să reacționăm într-un mod similar. O decizie luată după Crăciun ar fi prea târzie, deci vom acționa acum. În plus, în zonele roșii, cu o incidență de 200 sau mai mult, este impusă o stingere pe timpul noptii, de la 21:00 la 5:00. Nu trebuie să fim pe jumătate adormiți, sau să ne oprim și să plecăm. Mai bine să ai reguli clare și stricte – să fim consecvenți”, potrivit smartradio.ro.
Ce restricții sunt impuse în starea de urgență
Astfel că, s-au decis următoarele puncte pentru limitarea răspândirii noului coronavirus:
1. Se declară din nou stare de urgență.
2. O restricție generală pentru întreaga zonă Bavaria: ți se permite să ieși din casă numai dintr-un motiv valid.
3. De miercuri vor avea loc cursuri alternative (față în față și online), în toate școlile din Bavaria.
4. Excepții de la regulile stricte de contact – numai în perioada 23-26 decembrie. De Revelion – nu, așa cum s-a anunțat inițial.
5. Magazinele rămân deschise. Dar vor exista controale mai stricte, pentru respectarea restricțiilor.
6. Se interzice consumul de alcool în zonele publice din Bavaria.
7. „Traficul de frontieră” este restricționat.
8. Casele de bătrâni sunt zone de risc: ar trebui permisă o singură vizită pe zi, persoanele să fie testate și să poarte o mască FFP2, angajații trebuie testați de două ori pe săptămână și să poarte măști FFP2.
9. Forțele armate și poliția trebuie dislocate în zonele de risc.
10. Angajatorii trebuie să aplice munca la distanță.
Sursă foto: Pixabay